Emoții și o seară care va rămâne în amintire. Acordurile verii vor răsuna în Amfiteatrul Palas joi, 2 iulie, când are loc primul concert din Stagiunea Estivală 2026 a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Evenimentul, gândit sub genericul „Magia Muzicii sub Cerul Liber”, marchează începutul unei serii de concerte dedicate publicului iubitor de muzică clasică.Accesul este liber.

Sunt seri în care muzica nu doar se ascultă, ci se trăiește. Amfiteatrul Palas devine, joia aceasta, scena unui eveniment plin de emoții. Pe 2 iulie 2026, de la ora 19.00, are loc concertul vocal-simfonic „Magia Muzicii sub Cerul Liber”, care marchează deschiderea Stagiunii Estivale 2026 a Filarmonicii „Moldova” din Iași.
Pe scenă vor urca cele două ansambluri ale Filarmonicii, Orchestra Simfonică și Corul Academic „Gavriil Musicescu”, care vor purta publicul într-o călătorie muzicală, cu un program dedicat compoziților dinamice și fragmentelor muzicale lirice. Concertul va fi dirijat de Cristian Sandu, iar pregătirea Corului Academic „Gavriil Musicescu” este semnată de dirijoarea Consuela Radu-Țaga.
Evenimentul, cu intrare liberă, este doar începutul unei serii de concerte ce vor anima serile ieșenilor pe tot parcursul verii. Pe 21 august, publicul se va bucura de un concert simfonic dirijat de Constantin Grigore, iar pe 27 august, de un concert coral de muzică românească, susținut de Corul academic „Gavriil Musicescu”, sub bagheta Consuelei RaduȚaga. Finalul verii aduce la Palas, pe 28 august, un spectacol muzical tematic: „Muzica Apelor”, dirijat de Radu Postăvaru.
Vino să te bucuri de o seară memorabilă, alături de cei dragi, la Palas!
