Sunt locuri prin care trecem atât de des, încât ajungem să nu le mai vedem cu adevărat. Centrul Iașului este unul dintre ele. Îl traversăm grăbiți, îl privim prin geamul mașinii sau al tramvaiului, ne întâlnim aici, mergem la teatru, la facultate, la serviciu sau la o cafea, fără să ne mai gândim că străzile și clădirile pe lângă care trecem au fost, în urmă cu un secol sau două, scena unor transformări care au schimbat pentru totdeauna orașul și, în anumite momente, chiar cultura română.
Zona din jurul Teatrului Național este un astfel de loc. Iar proiectul de reamenajare care urmează să fie pus în aplicare îi oferă Iașului ocazia de a face ceva mai mult decât să modernizeze un spațiu public: îi oferă șansa de a reda oamenilor un loc care, de-a lungul timpului, a fost construit în jurul întâlnirii, al culturii și al ideii de oraș.
Înaintea clădirii pe care o vedem astăzi, aici exista deja o poveste
Istoria teatrului ieșean începe cu mult înainte ca actuala clădire a Teatrului Național să devină unul dintre simbolurile orașului.
În 1816, Gheorghe Asachi organiza la Iași prima reprezentație de teatru în limba română, în casele Hatmanului Costachi Ghica, aflate peste drum de Mitropolie. Piesa „Mirtil și Hloe” avea să marcheze un moment important pentru cultura română, iar Iașul devenea astfel unul dintre locurile în care teatrul în limba română începea să își găsească o formă și un public.
Câțiva ani mai târziu, viața teatrală a orașului avea să se apropie chiar de zona pe care o cunoaștem astăzi. În 1832 era inaugurat „Teatrul de varietăți”, amenajat în casa Agăi Lascărache Costache, la întâlnirea dintre ulița Dancului și ulița Golia, pe actuala stradă Cuza Vodă. Acolo ajungeau trupe aflate în turneu, iar Iașul începea să intre tot mai puternic în circuitul cultural european.
Este unul dintre acele detalii care schimbă felul în care privești o stradă. Astăzi vedem strada Cuza Vodă și clădirile din jurul ei ca pe o parte firească a centrului. Cu aproape două sute de ani în urmă, însă, oamenii veneau în această zonă pentru spectacole, pentru întâlniri și pentru acea formă de emoție colectivă pe care numai cultura o poate crea.
De fapt, ceea ce se întâmplă astăzi în jurul Teatrului Național are o legătură directă cu această tradiție: centrul orașului a fost, încă de atunci, un loc în care oamenii veneau nu doar să ajungă undeva, ci să trăiască ceva împreună.
Teatrul Național, construit într-un Iași care voia să fie modern
În 1888, vechiul Teatru cel Mare de la Copou a fost distrus de un incendiu, iar Iașul a rămas fără una dintre instituțiile sale culturale importante. Pentru un oraș în care teatrul devenise deja o parte esențială a vieții intelectuale, pierderea nu însemna doar dispariția unei clădiri, ci și a unui spațiu în care se întâlneau artiști, intelectuali și publicul orașului.
Răspunsul Iașului a fost unul pe măsura momentului. În 1891, Primăria a decis ca terenul din zona sa, împreună cu piața din jur, să fie folosit pentru construirea unui nou teatru și i-a chemat pe arhitecții vienezi Fellner și Helmer, ale căror proiecte aveau să schimbe arhitectura teatrelor europene.
Noua clădire a fost inaugurată la 1 decembrie 1896 și avea să devină una dintre marile embleme arhitecturale ale Iașului. Dar poate că și mai interesant este faptul că teatrul reprezenta, la vremea sa, un simbol al modernității.
Avea iluminat electric, încălzire cu aburi și sisteme de ventilație considerate extrem de moderne pentru acea perioadă. Mai mult decât atât, uzina electrică a teatrului a contribuit la primele instalații de iluminat public ale orașului, inclusiv în Piața Teatrului.
Cu alte cuvinte, în jurul Teatrului Național nu s-a construit doar un spațiu pentru spectacole. S-a construit și imaginea unui Iași care voia să privească înainte.
Este o idee care merită păstrată și astăzi.
Un loc în care cultura a schimbat orașul
Dacă privim fotografiile vechi ale zonei, este ușor să ne imaginăm cât de diferit arăta centrul Iașului. Străzile erau mai liniștite, oamenii se deplasau altfel, iar întâlnirea cu orașul se făcea într-un ritm mult mai apropiat de mersul pe jos.
Dar un lucru a rămas surprinzător de constant: oamenii continuă să vină aici pentru cultură.
De-a lungul timpului, pe scena ieșeană au ajuns personalități importante ale teatrului și muzicii europene. Sarah Bernhardt a jucat la Iași în 1881, iar George Enescu a susținut aici, în 1898, primul său concert pe scena ieșeană.
Aceste nume nu sunt doar file dintr-o carte de istorie a teatrului. Ele arată cât de conectat era Iașul la marile curente culturale ale Europei și cât de important a fost centrul orașului ca spațiu al acestei deschideri.
De aceea, ceea ce se pregătește acum în jurul Teatrului Național merită privit și prin această lentilă. Nu este vorba doar despre cum va arăta o piațetă sau câți metri pătrați de spațiu verde vor fi amenajați. Este vorba despre cum vrem să trăim centrul orașului în următoarele decenii.
Mai mult loc pentru oameni, într-un loc care a fost mereu despre oameni
Proiectul de reamenajare vizează aproximativ 17.000 de metri pătrați din zona Teatrului Național, a străzii Matei Milo și a unui tronson din strada Cuza Vodă. Sunt prevăzute extinderea spațiilor pietonale, reorganizarea circulației, noi suprafețe verzi, alei, mobilier urban, rastele pentru biciclete, cișmele și elemente de informare dedicate istoriei locului.
Este, în esență, o schimbare de perspectivă: mai mult spațiu pentru cei care merg pe jos și mai puțin spațiu dominat de mașini.
Iar această schimbare poate fi importantă nu doar pentru confortul de zi cu zi al ieșenilor, ci și pentru felul în care vizitatorii descoperă orașul.
Un turist nu ține minte doar o clădire. Ține minte drumul până la ea, atmosfera locului, oamenii pe care îi vede, posibilitatea de a se opri, de a privi, de a face o fotografie sau de a descoperi o poveste pe care nu o știa.
De aceea, faptul că proiectul include și elemente de informare istorică, inclusiv plăci și coduri QR, este important. Patrimoniul devine cu adevărat valoros pentru un vizitator atunci când poate fi înțeles, nu doar admirat.
Și poate că aici este adevărata miză a transformării
Un centru istoric nu trebuie să fie doar frumos. Trebuie să fie viu.
Trebuie să poți să îl traversezi fără grabă, să te oprești, să descoperi o clădire, să citești povestea unui loc, să intri la un spectacol, să stai câteva minute sub un copac sau să continui plimbarea către următorul reper.
În acest sens, proiectul din jurul Teatrului Național poate crea o legătură mai coerentă între unele dintre cele mai importante puncte culturale ale centrului Iașului: Catedrala Mitropolitană, zona Teatrului Național și viitoarea zonă a Filarmonicii.
Pentru un oraș care își dorește să fie descoperit prin cultură, este o perspectivă importantă.
Pentru că Iașul nu are nevoie să inventeze o identitate turistică. Are deja una. Are nevoie, mai degrabă, să o facă mai ușor de parcurs, de înțeles și de trăit.
CUB-ul se mută, dar cultura își păstrează locul
Una dintre schimbările cele mai discutate este relocarea Teatrului CUB. Construcția actuală urmează să fie demontată pentru a elibera perspectiva către Teatrul Național, iar sala va fi remontată într-o nouă locație, în zona străzii Agatha Bârsescu.
Pentru cei care au legat de CUB spectacole, întâlniri sau amintiri, schimbarea nu este una lipsită de emoție. Un spațiu cultural nu înseamnă doar pereți și acoperiș; după ani de activitate, el devine parte din memoria oamenilor.
Dar istoria teatrului ieșean ne arată și că instituțiile culturale au știut întotdeauna să se adapteze. Clădirile s-au schimbat, scenele s-au mutat, orașul s-a transformat, iar teatrul a continuat să existe.
Important este ca această continuitate să fie păstrată.
Un centru care nu își pierde trecutul, ci îl face mai ușor de descoperit
Poate că, peste câțiva ani, când noua amenajare va fi finalizată, unul dintre cele mai frumoase lucruri va fi că vom putea privi zona cu alți ochi.
Un vizitator va putea porni de la Mitropolie, va traversa centrul, va ajunge în apropierea Teatrului Național, va descoperi povestea clădirii și a străzilor din jur, va continua spre Filarmonică și va înțelege, fără să fie nevoie de un ghid, de ce Iașul este unul dintre marile orașe culturale ale României.
Iar un ieșean poate va face, într-o zi, același traseu și va descoperi că locurile pe lângă care trece de ani de zile ascund povești pe care nu le-a știut niciodată.
Poate că aceasta este una dintre cele mai bune forme de modernizare a unui oraș istoric: nu să îi ascundă trecutul sub straturi noi, ci să îl pună mai bine în valoare.
Pentru că aici, în această parte a Iașului, trecutul și viitorul au stat întotdeauna foarte aproape unul de celălalt.
În 1832, oamenii veneau la teatru pe ulița Dancului. În 1896, Iașul inaugura una dintre cele mai moderne clădiri teatrale ale timpului său. În jurul teatrului se aprindeau primele lumini electrice ale orașului. Generații întregi au venit aici pentru spectacole, muzică și întâlniri care au rămas în memoria culturală a orașului.
Astăzi, Iașul pregătește din nou acest spațiu pentru viitor.
De data aceasta, cu mai mult loc pentru oameni, pentru verdeață, pentru plimbare și pentru poveștile care merită spuse.
Pentru că un oraș cu adevărat viu nu își alege între trecut și viitor. Le lasă să se întâlnească.
Iar în centrul Iașului, această întâlnire are loc într-unul dintre cele mai frumoase decoruri pe care orașul le are de oferit.
