Peste 23 de instalații realizate din mii de flori naturale, spectacole de teatru, muzică, dans şi ateliere vor transforma Grădina Palas, în perioada 2-4 octombrie, într-un univers al artei florale și al creativității. Cea de-a VI-a ediție Florall – Festivalul Artei Florale, desfășurată sub tema „Muzică și flori”, reunește artiști și floriști din România într-un program dedicat întregii familii.
Timp de trei zile, de vineri până duminicăinclusiv, Grădina Palas devine decorul unor povești vizuale inspirate de universul muzical, în contextul Zilei Internaționale a Muzicii, celebrată pe 1 octombrie. Vizitatorii vor descoperi peste 23 de instalații florale spectaculoase, un photocorner floral, creații vestimentare realizate din flori naturale, dar și„Simfonia bucuriei”, o instalație concepută ca un spațiu de relaxare.
La eveniment participă floriști premiați la competiții naționale și internaționale, studenți ai Facultății de Horticultură din Iași, precum și reprezentanți ai unor florării locale.
Printre atracțiile ediției se numără și „Flower Power”, o instalație inspirată de spiritul anilor ’60–’70, care promovează un mesaj despre pace, libertate și puterea artei de a aduce oamenii împreună. Conceptul evocă valorile și mesajele unor artiști emblematici ai epocii, precum John Lennon, Yoko Ono și Jim Morrison. Instalația va integra și o zonă de Silent Disco, unde participanții vor putea trăi o experiență muzicală inedită în mijlocul decorului floral.
Programul artistic include zilnic spectacole de teatru, demonstrații florale, parade ale rochiilor din flori și reprezentații susținute de copii și tineri talentați din Iași. Vineri, de la ora 18.00, The Crazy Pony Show îi poartă pe spectatori într-o călătorie distractivă, cu elemente de acrobatică, cu o notă de umor britanic irezistibil. Iar sâmbătă, de la 17.00, Giovy îi va purta pe curioși într-un show nonverbal de circ.Duminică, de la 17.00, cei mici se pot bucura de „Turtița fermecată”, un spectacol de animație cu păpuși, muzică și interacțiune directă cu publicul.
Muzica va fi prezentă pe tot parcursul festivalului. Sâmbătă, de la ora 15.30, zeci de chitariști din Iași și Republica Moldova se reunesc în Grădina Palas pentru Serenada „Pune mâna pe chitară”, iar în fiecare seară, de la ora 19.00, instalațiile artistice devin decor pentru momente a cappella. Programul este completat zilnic de spectacole de dans și momente artistice susținute de tineri artiști.
Pentru cei care doresc să învețe arta împletirii florilor, Florall propune și experiențe creative. Copiii și adulții pot participa la ateliere de coronițe, coșulețe și bijuterii florale, iar în zona patinoarului va fi amenajat Florall Plant, Flower and Artisan Products Fair, un târg ce reunește plante, flori și produse artizanale. Programul complet al festivalului, dar și alte detalii sunt disponibile pe site-ul Palas Iași și pe paginile de social media ale evenimentului.
Vino să descoperi un univers al florilor, creativității și emoțiilor, în Grădina Palas!
