Fructe exotice din livezile familiei și cafea servită în nucă de cocos: Tropical Fruit Paradise deschide un nou magazin la Palas

de Echipa Editoriala

Mango, mangostan, rambutan, granadilla, pitahaya sau carambola sunt doar câteva dintre fructele pe care ieșenii le vor putea savura, începând din 11 noiembrie, în noua locație Tropical Fruit Paradise din ansamblul mixed-use Palas. Brandul, cunoscut pentru selecția de „fructe de Doamne Ferește”, aduce la Iași o experiență inedităpentru iubitorii de cafea: băutura este servită direct într-o nucă de cocos.

 Povestea Tropical Fruit Paradise a început într-o livadă închiriată în Spania, cu patru blocuri de beton și multă ambiție. De acolo, familia Persecă a început să învețe despre cultivarea fructelor exotice, să polenizeze manual și să investească permanent în visul lor. Acum, fructele ajung mai aproape de ieșeni, într-o nouă locație, situată la parterul clădirii de birouri United Business Center 2, în spatele Hotelului Internațional.

Tropical Fruit Paradise propune un spațiu luminos și colorat, cu plante verzi, elemente inspirate de destinații exotice și zone speciale dedicate fiecărei categorii de fructe. Iar pentru cei care vor să își completeze experiența din magazin cu o activitate inedită, noua locație are și o zonă dedicată cafelei, care este servită direct într-o nucă de cocos, pentru un plus de savoare și beneficii.

„Iașul era de ceva vreme pe lista noastră și ne-am dorit foarte mult să ajungem aici. Avem foarte mulți clienți din Iași care comandă fructele noastre online, iar pentru noi era firesc să le putem oferi și experiența unui magazin fizic. Palas a fost alegerea firească pentru noi și ne dorim să le oferim clienților nu doar un loc de unde cumpără fructe, ci o întreagă experiență în care să descopere noi gusturi, arome și produse. Încă de la intrare, atmosfera și conceptul magazinului transmit ideea de prospețime și de paradis tropical”, spune echipaTropical Fruit Paradise.

 În noul magazin Tropical Fruit Paradise, vizitatorii vor găsi fructe cunoscute precum mango, avocado, papaya și ananas, dar și sortimente mai rar întâlnite: mangostan, rambutan, granadilla, fructul pasiunii, pitahaya galbenă și roșie, chirimoya sau carambola. Oferta este completată de sucuri 100% din fructe, produse deshidratate, semințe, nuci, măsline, uleiuri și alte produse speciale, precum și cutii cu mixuri de fructe tropicale.

În ziua inaugurării, cei ce trec pragul magazinului se vor bucura și desurprize „de Doamne Ferește”: pahare cu fructe, vor avea ocazia să guste cafeaua servită în nucă de cocos, dar și să descopere surprizelepregătite special pentru ei.

De la o livadă închiriată și primele fructe crescute cu multă răbdare, povestea Tropical Fruit Paradise continuă acum și la Iași, cu noi experiențe și arome intense.  

S-ar putea sa-ți placă și