Așa se încheie mărturia unui turist care a ajuns recent în oraș și care, printre locurile pe care și-a dorit cel mai mult să le vadă, a ales Bojdeuca lui Ion Creangă. A venit în Țicău cu imaginile din „Amintiri din copilărie” și cu amintirea unor filme în care apărea Creangă întorcându-se iarna în casa sa, apropiindu-se de sobă, în timp ce prin curte veneau colindătorii.
A ajuns la Bojdeucă după ce a mers prin Sărărie și a urcat spre Țicău, iar ceea ce a găsit acolo a fost mai mult decât o casă veche transformată în muzeu. A găsit locul în care Ion Creangă și Mihai Eminescu au împărțit, pentru o vreme, aceeași casă și una dintre cele mai cunoscute prietenii literare din cultura română.
Poate că tocmai de aceea experiența lui merită spusă mai departe, pentru că turistul a privit Iașul cu ochii unui om care îl descoperă pentru prima dată, în timp ce noi, cei care trăim aici, riscăm uneori să nu mai vedem ceea ce pentru un vizitator pare extraordinar.
În casa în care au stat Creangă și Eminescu
Bojdeuca din Țicău este strâns legată de ultimii ani din viața lui Ion Creangă. Scriitorul s-a mutat aici în 1872, împreună cu fiul său, Constantin, și a locuit în această casă până la moartea sa, în 1889.
Patru ani mai târziu, în 1876, Mihai Eminescu a locuit pentru aproximativ șase luni la Bojdeucă, într-o perioadă în care cei doi deveniseră deja foarte apropiați, iar întâlnirile lor aveau să rămână una dintre poveștile cele mai frumoase ale Iașului literar.
Astăzi, vizitatorii pot vedea camera în care a stat Eminescu și încăperile în care a trăit Creangă, iar cerdacul și prispa păstrează ceva din imaginea pe care ne-o construim atunci când citim despre cei doi prieteni care stăteau de vorbă, discutau literatură și își petreceau timpul împreună.
Turistul povestește că muzeografa le-a arătat inclusiv un ceas atribuit lui Eminescu, iar astfel de obiecte transformă ceea ce știm din cărți într-o experiență mult mai concretă: dintr-odată, omul din manual devine un om care a stat într-o anumită cameră, a avut lucruri pe care le-a folosit și a dus o viață care, privită de la distanța timpului, pare surprinzător de simplă.
„Cât de săraci erau material și cât de bogați spiritual”
Poate cea mai puternică observație din mărturia turistului este una care vorbește, de fapt, despre contrastul dintre viața celor doi scriitori și ceea ce au lăsat în urmă.
„M-a impresionat cât de săraci erau acești oameni din punct de vedere material și cât de bogați spiritual”, spune acesta după vizita la Bojdeucă.
Casa este modestă, iar spațiul în care au trăit Creangă și Eminescu este departe de imaginea pe care am putea-o avea astăzi despre locuința unor oameni care aveau să devină nume fundamentale ale culturii române.
Creangă a transformat însă tocmai lumea simplă pe care o cunoștea într-o literatură care continuă să fie citită. A adus în paginile sale satul moldovenesc, oamenii, vorbele, obiceiurile, umorul și întâmplările unei lumi care, între timp, s-a schimbat radical.
Poate că aceasta este una dintre explicațiile pentru care „Amintiri din copilărie” continuă să funcționeze, chiar dacă lumea descrisă de Creangă pare astăzi atât de îndepărtată. În spatele limbajului și al obiceiurilor de altădată rămân copilăria, familia, poznele, bucuria, rușinea, frica și toate acele lucruri pe care generațiile le înțeleg indiferent de epocă.
Doi oameni înainte de a deveni două nume uriașe
Când îi întâlnim în manuale, Creangă și Eminescu par aproape desprinse din aceeași categorie de personaje istorice ca domnitorii, oamenii politici sau marile personalități ale trecutului. La Bojdeucă însă, imaginea se schimbă.
Aici îi poți privi ca pe doi oameni care au stat la aceeași masă, au vorbit, au râs și au împărțit pentru o vreme aceeași casă.
Eminescu a avut un rol important în apropierea lui Creangă de societatea Junimea, iar întâlnirea celor doi a devenit una dintre legăturile care au contribuit la intrarea lui Creangă în lumea literară ieșeană.
În același mediu cultural al Junimii avea să fie prezent și Ion Luca Caragiale, un alt mare scriitor român, iar Iașul de atunci era unul dintre locurile în care se întâlneau ideile, literatura și oamenii care aveau să schimbe cultura română.
Privind astăzi Bojdeuca, este greu să ne imaginăm că în acel spațiu modest se aflau oameni care nu știau încă ce loc vor ocupa în istoria literaturii.
Pentru ei, probabil, era pur și simplu viața de zi cu zi.
Bojdeuca a devenit muzeu în urmă cu mai bine de un secol
Povestea casei nu s-a încheiat odată cu moartea lui Creangă. În 1918, Bojdeuca a devenit muzeu memorial, fiind considerată primul muzeu memorial literar din România.
De atunci, generații întregi de copii și adulți au trecut pragul ei, unii pentru a-l descoperi pe Creangă, alții pentru Eminescu, iar alții pur și simplu pentru a vedea locul în care au trăit oamenii despre care au învățat la școală.
Tocmai aici stă una dintre valorile unui astfel de loc: literatura nu mai este doar text, ci capătă spațiu, obiecte, ferestre, podele și camere.
Poți vedea locul în care a dormit un scriitor, poți privi obiectele pe care le-a avut în jur și poți înțelege, măcar puțin, lumea din care au apărut poveștile sale.
„Două zile nu ajung să vizitezi Iașul”
După Bojdeucă, turistul a continuat să descopere orașul, iar experiența sa a inclus și Copoul și teiul lui Eminescu. La final, concluzia a venit aproape firesc: două zile nu sunt suficiente pentru Iași.
Poate că un ieșean ar zâmbi la această afirmație, pentru că atunci când locuiești într-un oraș ajungi să nu mai observi lucrurile care pentru un vizitator sunt spectaculoase.
Pentru un turist, drumul prin Sărărie până la Bojdeucă nu este doar un drum către un muzeu. Este o călătorie către lumea lui Creangă.
O casă veche nu este doar o casă, ci locul în care a trăit unul dintre cei mai importanți scriitori români și în care, pentru o perioadă, a locuit Eminescu.
Un tei din Copou nu este doar un copac, ci unul dintre locurile în care memoria literaturii române s-a legat de oraș.
Iar o stradă, o casă sau o grădină pot deveni, dacă le cunoști povestea, fragmente dintr-un Iași pe care nu îl mai privești niciodată la fel.
Poate că avem nevoie, din când în când, de ochii unui turist
Mărturia acestui vizitator spune ceva important și despre noi, nu doar despre el.
Noi avem Bojdeuca la câteva minute de mers cu mașina. Avem Copoul, teiul lui Eminescu, Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Culturii, casele vechi, bisericile, străzile și locurile în care s-au întâlnit oameni care au construit o parte esențială din istoria României.
Și tocmai pentru că sunt aici, aproape, există riscul să ni se pară că vor fi mereu acolo și să uităm să le mai privim.
Un om venit pentru prima dată la Iași nu are însă acest privilegiu al obișnuinței. El vede fiecare loc cu ochii proaspeți și se întreabă ce s-a întâmplat acolo, cine a trecut pe acolo și de ce acel loc este important.
Poate că uneori avem nevoie de ochii unui turist ca să ne amintim.
Pentru că Iașul nu este un oraș pe care îl poți epuiza într-un weekend și nici unul care își spune povestea dintr-o singură privire. Este un oraș pe care îl descoperi în straturi, mergând din Sărărie spre Țicău, din Bojdeucă spre Copou, dintr-o casă veche într-o altă poveste și, uneori, dintr-o pagină de carte direct în locul în care acea poveste s-a născut.
Iar poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care ni le poate spune un turist despre Iași: că a venit pentru câteva zile și a plecat cu sentimentul că mai are încă atât de mult de descoperit.
Pentru că Iașul nu este doar un oraș pe care îl vizitezi. Este un oraș pe care, dacă ai răbdare, începi să îl citești.
