Există zile care par că au trăit mereu. De parcă au fost dintotdeauna libere, liniștite, cu miros de grătar și copii care aleargă prin iarbă. Dar 1 Mai nu a început așa.
A început cu oameni obosiți, care cereau opt ore de muncă. Opt ore, nu mai mult. Era 1886, Chicago, și muncitorii ieșeau în stradă pentru ceva care astăzi ni se pare de la sine înțeles.
Patru ani mai târziu, în 1890, ziua de 1 Mai era adoptată internațional ca Zi a Muncii. La Iași, primele manifestări apăreau în același an, purtate de o mișcare socialistă tânără și însuflețită.
Un oraș care a simțit ziua altfel.
Iașul interbelic nu știa de defilări mari.
Ziua de 1 Mai era marcată discret, prin întâlniri sindicale ținute departe de privirile oficiale, prin plimbări prelungite în Copou sau prin picnicuri improvizate în pădurile din jur. Oamenii nu aveau nevoie de permisiune să respire. Luau câteva lucruri, ieșeau din curte și orașul devenea mai larg. Copou. Ciric. Drumul spre pădure. Erau aceleași locuri de ieri ca și de azi.
Comunismul a schimbat forma, nu fondul.
După 1948, ziua a căpătat o altă înfățișare. Pancarte, lozinci, coloane de muncitori și elevi, rapoarte de producție citite în piețe. Iașul, ca tot restul țării, defilă. Obligatoriu, organizat, punctual.
Dar după-amiaza aceea rămânea a oamenilor. Îndată ce coloana se destrăma, lumea o lua spre Ciric, spre Copou, spre orice petec de verde care promitea umbră și liniște. Mâncare adusă de acasă, un pahar, copiii lăsați să alerge. Ziua își recăpăta, pe nesimțite, fața ei adevărată.
Două fețe ale aceleiași zile: dimineața, disciplina. După-amiaza, viața.
Ce a rămas. După 1990, a rămas plimbarea. A rămas iarba verde, a rămas Copoul cu aleile lui umbrite, au rămas excursiile scurte în jurul orașului. Iașul a revenit la varianta sa mai veche și mai sinceră a zilei: aceea în care nu strigi lozinci, ci stai cu ai tăi pe o pătură și uiți de timp.
Poate că asta a fost mereu esența lui 1 Mai. Nu sărbătoarea oficială. Nu mitul. Ci nevoia simplă, omenească, de a pune o zi deoparte și de a ieși, împreună, la aer.
Iașul o știa de mult.
